Ea s-ar întoarce acolo ori de câte ori ar avea ocazia. Ea chiar ar locui acolo. Şi nu din motiv  că aici e mai rău. Ci din cauză că e B. A. R. Ç. A.

Dar să le luăm pe rând.

B. Beatitudine. E numele călăuzei din Barcelona. Chiar de la primii paşi pe pământul catalonian sentimentul de fericire a întâmpinat-o şi a însoţit-o prin oraş. Inexplicabil, dar a fost cu ea în fiecare din cele patru ori când a fost acolo într-un singur an. Şi când te gândești că nici nu era printre destinaţiile ei prioritare, heh. Acum, de fiecare dată când se gândeşte la revenirea în Barça, o trec fiori de fericire.

A. Arta. E oraşul ei pentru că e o fată cu arta-n sânge. Or, acest oraş te loveşte cu arta din toate părţile. Ea s-a plimbat pe Passeig de Gracia şi s-a amuzat de năstruşniciile arhitecturale ale lui Gaudi (balcoanele cu  ”dinţi de rechin” de pe Casa Batilo, formele rotunjite şi balcoanele din fiare încâlcite ale Casei

Milo, numită şi La Pedrera). În altă dimineaţă şi-a băut cafeaua în faţa uriaşei biserici Sagrada Familia, ca mai apoi să aibă norocul să pătrundă gratuit în interior (era o zi norocoasă) şi să stea cu gura şi ochii căscaţi la ”stalactitele” impunătoare. Când a avut chef de joacă şi poveşti, a mers la Parcul Guell, de unde s-a uitat la căsuţe făcute parcă din turtă dulce, unde s-a jucat de-a v-aţi ascunselea printre coloane şi a admirat şopârle pătate de mozaic. În timp ce hoinărea prin oras, a dat, întâmplător, de nişte stradele de care nu ai zice că aşa ceva poate exista aievea, de Palau de la Música Catalana – o bijuterie arhitecturală a modernismului catalan. A admirat-o pe dinafară şi şi-a zis că va reveni neaparat la un concert aici, căci auzise despre frumuseţea din interior. Aşa cum e fată de pictor, nu putea să uite, bineînţeles, de Picasso. Ei şi ce dacă a fost tocmai de patru ori într-un an în Barcelona şi a trecut de nenumărate ori prin faţa şi spatele muzeului Picasso, dar încă nu l-a vizitat??? Important e ca nu a uitat de el .  Data viitoare. Neapărat!

R. Repaos. Artă-artă, dar mintea şi trupul ei voia şi repaos. Și ăsta era oraşul ei pentru ca aici putea face mai multe pauze.
Itinerarul bine definit lucru-casă se transformă în Barcelona în hoinăreală fără scop. Aici ea poate hoinări pe jos sau pe bicicleta închiriată cu doar 5 euro pentru 24 de ore, pe ulicioarele cu magazinaşe şi cafenele drăguţe din Ciutat Vella sau pe străzile largi din centrul oraşului, cu muzicanţi ambulanţi şi bătrânei dansatori, pe malul mării ziua în amiaza mare, la un picnic pe nisip, şi la miezul nopţii cu picioarele în apă şi capul pe lună. Renumita Las Ramblas, mult prea turistică şi plină de vânzători ambulanţi imigranţi, scamatori, pseudo-scamatori care îţi şutesc de prin buzunare, nu i-a fost pe plac.

Repaos de la zeamă şi mămăligă. Prima data când i s-a făcut foame în Barcelona, a descoperit Montaditos – tartinuţele cu topping de ardei roșii umpluţi cu ton (preferatele ei), cu fructe de mare, cu jamón iberico şi cu multe alte bunătăţuri. Se găsesc peste tot: în orașul vechi, în centru, la periferii.

Apoi într-o zi a dat de El Melic del Gòtic, un restaurant situat pe o stradă îngustă, perpendiculară străzii de shopping din centru, care oferă în zilele de lucru un meniu de doar 10 euro, care cuprinde supe, jumătăţi de iepuri la gratar, viţel, legume, ananas cu ciocolată, vin, sangria, apă, cafea…Totul începe simplu, cu ”pâinea catalană”, prăjită la grătar, pe care se presară  usturoi ras şi felii de roşie. Simplu şi delicios. Instrucţiunile i le oferă cu bunăvoinţă ospătarul. Ospătarii din Barcelona au ceva în neregulă şi fac totul  pe „de-a-ndoaselea” – sunt extrem de amabili, stau de vorbă cu ea de parcă s-ar cunoaşte de-un car de ani, îi explică în detalii cum e făcută mâncarea, lucrează în echipă şi nu servesc doar mesele ”lor”, fac cinste din partea casei, şi asta chiar dacă ia meniul de doar 10 euro.

În altă zi a ajuns la Petra, un local modest, dar rafinat, de lângă catedrala Santa Maria del Mar, cu meniul original, lipit ca etichetă pe sticlă şi cu abajururi meşterite din furculiţe şi linguri.

Savura faptul ca găsea restaurante şi cafenele decorate cu gust, în care, de exemplu, ţevile nu erau camuflate, ci puse in valoare prin vopsea colorată. A dat şi peste restaurante scumpe, dar la fel de nefiţoase. Dimineţile în Barcelona le începe cu croissante şi cafea. Le găsește şi le poate servi peste tot – la barmanul bătrân, la terasa de pe trotuar, la măsuţa din metal forjat de la intrare. Iar seara, descoperise chiar vizavi de hotel, o cafenea micuţă, cu mesele pe trotuar, la care bea o bere cu o farfurie de migdale prăjite. Și aici erau stranii chelnerii. Intr-o a doua dimineaţă, când a mers acolo să-şi ia croissantul şi cafeaua, nu reuşi să ia loc că şi veni chelnerul cu croissant şi cafea, exact așa cum comandase în dimineaţa precedentă, de parcă i-ar fi citit gândurile. Era de-abia a doua vizită în acest local şi chelnerul o ţinea deja minte şi nu doar pe ea, ci și ce comandase ieri. Zău că-s ciudaţi.

Repaos de la aceiaşi pereţi şi pat. De doua ori s-a cazat la hotel, în centru, iar în celelalte 2 cazuri  a închiriat un apartament. Le găsi uşor, căci sunt o puzderie.  Apartamentele din orasul vechi sunt destul de mici, cu scări foarte înguste şi înalte, cu terase pe acoperiş, dar păstrează spiritul catalan. Şi sunt chiar în inima oraşului vechi. Şi-a zis ca va sta doar în centru. E oraşul ei, la urma urmei.

C. Cumpărături, aka Shopping. O da! Sigur e oraşul ei. Pentru că shoppingul în Barcelona înseamnă mii de  magazine şi vestita linie de shopping de 5 km. Din toate oraşele prin care a fost, aici e cel mai accesibil shopping. În mare parte pentru că Mango, Zara, Bershka etc. sunt la ele acasa în Spania.

A început cu strada de shopping care porneşte din Plaça de Catalunya până aproape de Catedrala din Barcelona. Când a fost acolo prima dată, în ianuarie, a crezut că are loc vreun marş de protest, căci strada de shopping, pietonală de altfel, era de 5 ori mai populată decât piaţa centrală din Chişinău duminica, dar s-a cufundat şi ea curajos în vâltoarea reducerilor. Putea la nesfârsit să umble brambura prin magazine, mai scumpe pe Passeig de Gracia şi Avinguda Diagonal, mai cu renume, cu fiţe, și mai necunoscute, locale, în care-și putea lua papuci din piele întoarsă cu doar 15 euro. De fapt, chiar şi-a luat. Nu putea să-i scape nici pe El Corte Ingles, prezent peste tot, cel mai mare dominând Plaça de Catalunya. Dar în afară de o bicicletă retro, cu portocaliu pe lateralul roţilor, cu ghidon mare şi înalt, cu forme curbate, la care s-a uitat îndelung, nu prea a interesat-o nimic. Poate doar mulţimea de cărţi poştale haioase de la etajul 5.

A. All Inclusive. Dacă cei care merg în Turcia şi plătesc cate 2-3 mii de euro pentru 7 nopţi de cazare în același hotel, mâncare şi băutură cu tonele în acelaşi restaurant şi acces la aceeaşi piscină şi plajă, cred ca odihna lor e all inclusive, atunci se înşală amarnic.
Pentru ea, odihna all inclusive e în Barcelona. Pentru ca aici ea are totul. Şi la mult mai puţini bani decât în Turcia.
Aici ea are mare. Chiar în oraş. Când vrea linişte pe plajă, merge în vreun orăşel din preajma Barcelonei, unde nisipul e mai fin şi unde  auzi marea.
Aici ea are parcuri de distracţii, are Tibidabo de pe care se vede toată Barcelona şi imprejurimile ei.
Aici ea are de fiecare dată un restaurant nou şi gusturi noi, o cafenea micuţă la un colţ de stradă. Aici ea are ospitalitate şi chelneri care te ţin minte chiar după jumătate de an.
Aici ea are ulicioare înguste, care ascund magazinaşe locale, cu obiecte meşterite manual; aici ea are magazinaşele ei din care îşi ia tot felul de chestii pentru casă şi bijuterii.
Aici ea are case din ”turtă dulce”, are Gaudi, are Picasso, jazz, flamenco.
Aici ea are şi işi face prieteni.
Aici ea are fericirea.

De asta e oraşul ei.

E Barcelona.

P.S. Nickname-ul BARÇA e folosit, in general, pentru FC Barcelona. Pentru orasul Barcelona se foloseste Barna sau BCN (http://en.wikipedia.org/wiki/Barcelona). Cu toate ca stim asta, atat pentru noi, cat si pentru multi din prietenii nostri BARÇA inseamna si va insemna BARCELONA.